Producătorii şi salariaţii din zona Clujului ar putea fi afectaţi de închiderea fabricii Napolact de aici, decizia companiei având în vedere strategia ce trebuie urmată din 2014 la nivel european, în privinţa laptelui neconform şi, din 2015, desfiinţarea cotelor, a declarat Dorin Cojocaru, directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
"În momentul în care ai trei capacităţi de producţie, este normal să muţi producţia într-o singură capacitate ca să reduci costurile, să poţi să fii competitiv pe piaţă. Practic, te pregăteşti, faci o strategie pentru 2014, când se încheie derogarea la laptele neconform. În 2015 ai desfiinţarea cotelor de lapte şi, automat, tu trebuie să devii competitiv cu procesatorii din afara României, din Comunitatea Europeană', a declarat Cojocaru, la Agerpres.
"Brandul rămâne, deci acesta nu va fi afectat. Târgu-Mureş e tot în inima Ardealului, iar Napolact poate vinde în continuare lapte din inima Ardealului. E posibil să fie afectaţi fermierii din zona Clujului pentru că nu ştiu, sincer, dacă ei şi-au făcut o strategie şi pe colectarea de lapte, adică să nu mai ia lapte din zonă. Dacă nu mai iau lapte din zona Clujului, atunci scade cererea, scade preţul. Mă gândesc că, după 2015, va veni şi lapte ieftin din zona Ungariei, mai ales din zona de graniţă - Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad - dar o să vină şi produs finit mai ieftin. Toată lumea îşi face o strategie pentru 2015 şi consider că închiderea capacităţii de la Cluj face parte din această strategie, plus reducerea costurilor de producţie pentru că au scăzut vânzările cu 4-5% pe an, din 2000 încoace', a explicat Dorin Cojocaru.
Luna trecută, acţionarul majoritar al societăţii Napolact Cluj, compania olandeză FrieslandCampina, confirma faptul că va închide unitatea din comuna Ţaga (judeţul Cluj), ca urmare a scăd