Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că noua Constituţie va constrânge Parlamentul ca, atunci când va elabora Legea electorală, să facă în aşa fel încât numărul de 300 de deputaţi să nu poată fi depăşit. Întrebat, miercuri, după ce proiectul de revizuire a Constituţiei a fost adoptat de către Comisia de resort, dacă poate spune câţi parlamentari va avea viitorul Parlament, Antonescu a răspuns: “Nu pot spune acest lucru, deoarece acest număr este în funcţie de Legea electorală”. “Pot spune că, dacă această Constituţie va fi revizuită, vor fi maximum 300 de deputaţi plus minorităţile naţionale, maximum, ceea ce nu înseamnă că trebuie să fie neapărat 300, pot fi şi 220, şi 250, şi chiar mai puţini, teoretic, dar este în funcţie de Legea electorală”, a spus Antonescu. El a arătat că “obsesia” în legătură cu numărul parlamentarilor pare a fi “păguboasă şi populistă”, pentru că nici calitatea instituţională a unui Parlament şi nici calitatea democraţiei într-o ţară nu depind de numărul de parlamentari. “Noi avem acum o situaţie mai complicată, în sensul unei gonflări a numărului de aleşi. (…) De aceea avem prevedere constituţională, nu foarte obişnuită, de a limita la maximum 300, ceea ce va constrânge legiuitorul ca, atunci când hotărăşte Legea electorală, să facă în aşa fel încât acest număr să nu poată fi depăşit”, a mai spus Antonescu. Sursa: Mediafax.ro
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că noua Constituţie va constrânge Parlamentul ca, atunci când va elabora Legea electorală, să facă în aşa fel încât numărul de 300 de deputaţi să nu poată fi depăşit. Întrebat, miercuri, după ce proiectul de revizuire a Constituţiei a fost adoptat de către Comisia de resort, dacă poate spune câţi parlamentari va avea viitorul Parlament, Antonescu a răspuns: “Nu pot spune acest lucru, deoarece acest număr este în funcţie de Legea electorală