Petrecerea de sfârşit de an a elevilor de clasa a VIII-a de la o şcoală din localitatea suceveană Valea Glodului a fost „condimentată” cu un scandal monstru între doi dascăli. Motivele au fost de natură religioasă.
1 /.
Dirigintele clasei care avea banchetul, Ioan Crăciun, a fost alergat cu cuţitul prin curtea şcolii de către un coleg de catedră, învăţătorul Claudiu Secrieru. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 15 iunie. Cei doi dascăli s-au luat la ceartă chiar sub ochii şcolarilor.
Pentru ca parodia să fie maximă, motivul certei vine dinspre religie. Învăţătorul a ales să nu întoarcă şi obrazul celălalt, ci să pună mâna pe cuţit. „Învăţătorul Claudiu Secrieru l-a înjurat, a aruncat cu pietre după diriginte şi a fugit după el prin curtea şcolii. Secrieru a plecat apoi acasă şi, din ce mi-au povestit elevii, s-a întors cu un cuţit, ameniţându-l pe diriginte, iar mai apoi l-a alergat iarăşi prin curtea şcolii”, a relatat scena coordonatorul şcolii, profesorul Mihai Crăciun.
Claudiu Secrieru neagă însă că a pus mâna pe cuţit în timpul banchetului. „Copiii pot spune că am avut şi tun, mitralieră sau tanc”, a fost replica sa. A recunoscut însă că a avut o dispută cu învăţătorul pe teme religioase. „Religia e vastă. Niciun fel de alte probleme deosebite. Sunt multe chestiuni ce trebuie dovedite”, s-a arătat secretos Secrieru. Ce nu poate să nege „dascălul cuţitar” este că angajaţii şcolii au sunat la 112, iar poliţişti l-au sancţionat.
Fiul dascălului „cuţitar” a fost martor la dispută
Mai mult, printre elevii care erau la banchet s-a aflat şi fiul învăţătorului, care a fost nevoit să-şi vadă tatăl în plin spectacol. „Am încercat să consolez băiatul, el are nevoie de linişte pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. Copilul plângea, era extrem de deranjat de reacţia tatălui său”, a completat coordonatorul şcolii.
Între timp, dirigint