Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă joi, 20 iunie şi vineri, 21 iunie, de la orele 19:00, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver”. Cele două reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, transmit reprezentanţii Teatrului Naţional „Radu Stanca” (TNRS).
După ce a fost jucat cu casa de bilete închisă pe cea mai importantă scenă de teatru a lumii, la Festivalul Internaţional de la Edinburgh din 2012, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver” va ajunge şi la Iaşi.
„Călătoriile lui Gulliver” este un proiect cultural demarat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de la Edinburgh şi finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Este cel de-al optulea spectacol montat de Silviu Purcărete alături de actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi una dintre cele cele mai compacte producţii ale acestuia.
Seria de exerciţii scenice coordonate de Silviu Purcărete îşi propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se întâlneşte cu o aspră satiră politică. Regizorul a făcut o lectură fidelă a textului, utilizând însă imagistica barocă proprie stilului său. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru „Vocile din Cimitirul Vesel”, producţia lui Silviu Purcărete reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru.
Producţia Teatrului Naţional din Sibiu a fost desemnată drept cel mai bun spectacol al anului, în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, ce a avut loc anul acesta tot la Iaşi. Trofeul pentru cel mai bun spectacol al anului a fost înmânat de Daniel Constantin Barbu, Ministrul Culturii din România.
„Călătoriile lui Gulliver“ a avut premiera pe 26 mai 2