O ştire din rubrica de Mică Publicitate a ziarului apărut pe data de 13 iunie anunţa că s-a stins din viaţă Cornel Burtică, fost ministru al Comerţului Exterior în regimul Ceauşescu. Sursa: Arhiva EVZ

Chiar în ziua în care lumea rememora Mineriada lui Iliescu, fostul secretar al Partidului Comunist Român, fost ambasador în Italia şi vicepremier al Guvernului în anii 70, era incinerat la Crematoriul „Cenuşa”. Avea 82 de ani şi a decedat în urma unui stop cardiac. Două- trei anunţuri în ziarele din 14 iunie, tot la rubrica de Decese, şi asta a fost tot. Niciun nume dintre „foşti”, demnitari sau oameni care au lucrat cu Burtică în diferite instituţii ale statului comunist.

Revoluţia l-a prins pe Cornel Burtică într-o funcţie modestă: director al Uzinelor 1 Mai din Ploieşti, unde fusese trimis din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, după ce căzuse în dizgraţie. Aşa că nu a fost arestat şi şi-a încheiat acolo activitatea în 1990. Se ştia că fostul ministru al Comerţului Exterior îi supărase pe dictatori, fiindcă zvonurile circulau şi în „Epoca de aur”. El, Corneliu Mănescu, Ion Gheorghe Maurer, Ştefan Voitec, Ştefan Andrei, Niculescu- Mizil şi Gogu Rădulescu treceau drept intelectualii din Comitetul Central şi oamenii mai curajoşi din camarila comunistă.

Noi, tinerii, care comentam în grup şi ne distram pe seama articolelor din Scânteia sau din România liberă, le ziceam „iluminaţii”. Nu ne-a pârât nimeni la Securitate pentru batjocura cu care tratam propaganda comunistă, nici pentru că circulau printre noi cărţi trase la şapirograf (să zicem „strămoşul xeroxului”, deşi nu e), cărţi de Mircea Eliade, Eugen Ionesco sau poeziile cenzurate ale Anei Blandiana. Cred că securistul care ne supraveghea colectivul era cumsecade si nu umbla cu delaţiuni ieftine.

De ce devenise ministrul Cornel Burtică indezirabil? La urechile noastre ajunsese vestea că omul care avea