Şapte persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Bacău, sub acuzaţia de contrabandă cu ţigări, în urma a 40 de percheziţii domiciliare desfăşurate în şase judeţe, majoritatea din Moldova, prejudiciul total fiind evaluat la aproximativ 100.000 de lei, suspecţii fiind ajutaţi de un poliţist.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, cele 40 de percheziţii domiciliare s-au desfăşurat în judeţele Bacău, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Braşov, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat şi specializat în contrabandă cu ţigări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma descinderilor, procurorii băcăuani ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au pus în executare 25 de mandate de aducere la Parchet.
"Grupul infracţional organizat, constituit din cetăţeni moldoveni şi români, era specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile din tutun. În sarcina membrilor grupării se reţine că ar fi introdus pe teritoriul României, prin diferite puncte de frontieră, cantităţi însemnate de ţigarete, provenind din Republica Moldova şi Ucraina, în scopul comercializării acestora pe raza judeţului Bacău", se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de IPJ Bacău.
Descinderilor procurorilor, cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate, s-a încheiat cu confiscarea a 10.000 de pachete cu ţigări, înscrisuri şi anumite sume de bani.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că prejudiciul creat prin contrabanda cu ţigări se ridică la aproximativ 100.000 de lei.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şapte suspecţi, şase din judeţul Bacău şi unul din judeţul Neamţ, şi au solicitat instanţei de judecată ar