Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APT organizează "Zilele Grădinii Zoo" la Brăila

Publicat in Vocea Brailei, joi 20 iunie 2013 ·

* evenimentul va avea loc în perioada 22-24 iunie, la Grădina Zoologică * "Îi aşteptăm pe copii şi nu numai să se bucure alături de sărbătoriţii zilei: ursoaica Elvira, leul Petrică şi maimuţica Cici şi să petreacă clipe de neuitat", a declarat directorul general al APT, Costel Bălan

Având în vedere succesul înregistrat cu ocazia desfăşurării evenimentului "Weekend-ul copiilor" de la începutul lunii iunie, conducerea SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor şi-a propus să organizeze şi "Zilele Grădinii Zoo" la Brăila. Astfel, în perioada 22-24 iunie 2013 va avea loc un spectacol susţinut de formaţia de muzică şi dans "Steluţe Dunărene", care va cânta, în premieră la Brăila, Imnul ZOO, o melodie care ar putea deveni hitul verii şi al vacanţei, după cum apreciază directorul Costel Bălan.

Manifestările legate de acest eveniment vor începe în fiecare zi de la ora 9.00, cu prezentarea unui scurt istoric al Grădinii Zoologice. Totodată, copiii vor avea posibilitatea de a participa şi la concursuri

de pictat pe faţă, recitări, desene pe asfalt, cultură generală, bineînţeles respectând tematica evenimentului, anume lumea animalelor şi grija faţă de acestea. După înscrierile la competiţii, copiii vor fi invitaţi să savureze tortul aniversar. "Având în vedere faptul că 22 iunie este prima zi de vacanţă pentru elevi, iar părinţii şi bunicii au şi ei o minivacanţă cu sărbătorile de Rusalii, am hotărât să organizăm în acest week-end «Zilele Grădinii Zoo la Brăila». Pe lângă evenimentul aniversar în sine, ne propunem să le oferim copiilor ocazia de a acumula noi cunoştinţe despre lumea animalelor şi să îi ajutăm să înţeleagă mai bine importanţa creşterii şi ocrotirii acestora. Este important să aducem natura mai aproape de generaţia de «mâine»! Mesajul pe care vrem să-l transmitem copiilor, de ce nu şi adulţilor, este următorul: «Iubiţi animale

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de bătrâni scoși în miez de noapte dintr-un cămin peste care risca să se prăbușească elicea unei eoliene. Mai multe case din zonă au fost evacuate

Ziare.com acum 27 minute
72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene amplasată la zece metri de clădire a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fo

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum 58 minute
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°