Ieri, spre seară, a avut loc un accident rutier în cartierul Tătăraşi.
Nefericitul eveniment s-a produs pe strada Ciurchi, fiind vorba de trei victime, un bărbat sudro-mut de 53 de ani, din Iași și cei doi copii ai săi (fată și băiat), de șase și respectiv șapte ani. Potrivit primelor cercetări, familia se afla pe mijlocul străzii în momentul producerii accidentului. Conducătorul auto în vârstă de 25 de ani susține că i-a claxonat însă, persoanele fiind surdo-mute, acestea nu au auzit semnalul sonor. Șoferul a frânat însă nu a reușit să evite accidentul. La fața locului s-au deplasat echipajele de poliție care au demarat cercetările în cauză. Conducătorul auto nu se afla sun influența băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.