Socar, Compania Petrolieră de Stat din Azerbaijan, discută în prezent cu Guvernul de la Atena detaliile tehnice de preluare a operatorul reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Grecia, urmare a finalizării procedurilor legale de licitaţie, informează un comunicat de presă.
Iniţial, în cursa pentru privatizarea Desfa şi-au anunţat participarea şi compania rusă şi grupul elen-ceh, care ulterior s-au retras din competiţie, Socar fiind sigurul licitator pentru cumpărarea activelor operatorului de stat din Republica elenă.
\"Procedura de licitaţie pentru privatizarea Desfa s-a încheiat şi Socar a început negocierile cu Guvernul Greciei. Aceasta înseamnă că în curând întregul sistem de distribuţie a gazelor naturale din Grecia va fi în mâinile noastre\", a declarat Preşedintele companiei SOCAR, Rovnag Abdullayev. Acesta, a mai menţionat că achiziţionarea activelor din Grecia \"va întări potenţialul de export al Socar\".
F.A. Socar, Compania Petrolieră de Stat din Azerbaijan, discută în prezent cu Guvernul de la Atena detaliile tehnice de preluare a operatorul reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Grecia, urmare a finalizării procedurilor legale de licitaţie, informează un comunicat de presă.
Iniţial, în cursa pentru privatizarea Desfa şi-au anunţat participarea şi compania rusă şi grupul elen-ceh, care ulterior s-au retras din competiţie, Socar fiind sigurul licitator pentru cumpărarea activelor operatorului de stat din Republica elenă.
\"Procedura de licitaţie pentru privatizarea Desfa s-a încheiat şi Socar a început negocierile cu Guvernul Greciei. Aceasta înseamnă că în curând întregul sistem de distribuţie a gazelor naturale din Grecia va fi în mâinile noastre\", a declarat Preşedintele companiei SOCAR, Rovnag Abdullayev. Acesta, a mai menţionat că achiziţionarea activelor din Grecia \"va întări potenţialul de export al Soc