Se apropie vacanta si copiii au mai multa libertate, isi petrec timpul liber jucandu-se in parcuri, circuland cu bicicleta, cu rolele etc. Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici următoarele:
- Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
- Să nu se deplaseze cu rolele/skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
- După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!
- Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
- Dacă circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare. Dacă totuşi ajungeţi cu bicicleta într-o intersecţie, respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi să-şi sporească atenţia!
- Nu aveţi voie să circulaţi cu rolele pe partea carosabilă, ci numai în locuri special amenajate (parcuri) sau pe trotuare!
- Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!
- Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!
- Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!
- Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa in siguranţă, dar şi în acest caz trebuie