Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raul Petrescu, despre acuzatiile aduse: "Este un ordin politic, o mizerie a unor cretini"

Publicat in PHonline, miercuri 19 iunie 2013 ·

“Este un ordin politic, o mizerie a unor cretini, este ceva fabricat, iar cei de la DNA sunt executanţi ale unor ordine politice. Nu pot să dau un nume, cine ar fi putut cere aşa ceva, dar probabil este vorba despre cineva care nu este comfortabil cu funcţia mea.

Este ruşinos pentru cei care orchestrează acest caz. Sunt unii care fură milioane de euro în ţara aceasta şi stau liniştiţi acasă, iar alţii pică victime colaterale din cauza unor criterii politice. Nu îmi fac nicio grijă, nu am emoţii, pentru că sunt total nevinovat şi sper că instanţa va remarca această postură.

Efectiv este ruşinos pentru cei care au trimis dosarul în instanţă. Nu am mai auzit nicăieri în lume de o speţă asemănătoare. Este penibil ce se întâmplă în această ţară, fiind convins că este vorba de un substrat politic. Mă gândesc serios să emigrez”, a declarat pentru incomod.ph, viceprimarul Raul Petrescu.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a viceprimarului municipiului Ploiesti Raul Alexandru Petrescu, acuzat de complicitate la cumparare de influenta intr-un dosar privind obtinerea ilegala de permis auto.

Potrivit unui comunicat al DNA citat de Agerpres, in acelasi dosar au mai fost deferiti justitiei Adrian Alexandru Oprea, inspector de asigurari, pentru trafic de influenta, Lucian Bogdan, persoana fara calitate speciala, pentru cumparare de influenta, si Nicolae Neacsu, agent de paza, pentru complicitate la cumparare de influenta.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in perioada 22 martie - 8 aprilie 2013, inculpatul Oprea, prin intermediul inculpatilor Neacsu si Petrescu, a primit de la inculpatul Bogdan suma de 200 de euro, lasand sa se creada ca are influenta asupra functionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise d

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 9 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 9 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 4 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 6 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°