Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa luni seara, într-una dintre cele mai radicale predici pe care le-a susţinut vreodată, ca nişte creştini "revoluţionari" să propage Evanghelia prin "mărturia" lor.
"Astăzi, un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!", le-a spus Papa argentinian miilor de participanţi la Congresul ecleziastic al diocezei din Roma.
Într-o intervenţie dură, Papa a denunţat comunităţile creştine "închise".
În marea Sală Paul al VI-lea de la Vatican, Papa Francisc a predicat timp de o jumătate de oră, în picioare, uneori pe un ton grav, uneori glumind.
"Nu înţeleg comunităţile creştine care sunt închise", a spus Papa, după care a exclamat "În Evanghelie, este frumos pasajul care ne povesteşte că ciobanul se întoarce şi vede că îi lipseşte una dintre cele 99 de oi şi pleacă săo caute... Fraţi şi surori, dar noi nu avem doar una, ne lipsesc 99!".
"Trebuie să cerem Domnului generozitatea, curajul şi răbdarea pentru a ieşi şi propovădui Evanghelia", a continuat Papa, recunoscând că acest lucru este "dificil".
"Este mai uşor să stăm acasă cu singura noastră oaie, să o periem şi să o mângâiem, însă de la noi preoţii şi de la toţi creştinii Domnul vrea să fim pastori, ci nu perietori de oi".
"Au existat mulţi revoluţionari în istorie, însă niciunul nu a avut forţa revoluţiei aduse de Isus, o revoluţie (...) care schimbă în profunzime inima omului", a mai spus Papa în sala plină de oameni entuziasmaţi. "În istorie, revoluţiile au schimbat sistemele politice, economice, însă niciuna nu a schimbat cu adevărat inima omului", a subliniat el, după care a spus că "adevărata revoluţie, cea care transformă complet viaţa", a fost "înfăptuită " de Isus.
Citându-l pe predecesorul său, Benedict al XVI-lea, Papa Francisc a asigurat că această revoluţie este "cea mai mare mutaţie din istoria umanităţii".