Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl copilului agresat a fost arestat

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 19 iunie 2013 ·

Poliţiştii au stabilit că băieţelul de 6 ani, internat cu tăieturi pe tot corpul, a fost victima unei agresiuni, în curtea casei unde locuieşte, în cartierul Gârcini din Săcele, iar suspect în acest caz este tatăl său, în vârstă de 36 ani, care a fost reţinut pentru vătămare corporală.

Un tată din Săcele şi-a agresat copilul care nu împlinise încă 6 ani şi le-a declarat poliţiştilor că micuţul a ajuns la spital cu răni la cap şi la membre deoarece a fost victimă colaterală într-o dispută cu nişte vecini. Cercetările poliţiştilor au scos la iveală adevărul: tatăl obişnuia să-şi agreseze fizic familia, motiv pentru care a fost nevoit să se mute şi nu mai locuia împreună cu soţia sa. Micuţul stătea pe rând la cei doi părinţi, să nu le simtă lipsa. Tatăl însă nu s-a descotorosit de obiceiurile rele şi a continuat să-l bată pe micuţ, care a ajuns la spital cu multiple răni şi plăgi.

Poliţiştii au stabilit că varianta tatălui – un conflict cu nişte vecini în care a fost implicat accidental şi micuţul – nu s-a confirmat, astfel că bărbatul a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţia de vătămare corporală şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Judeţului Braşov. „În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate de colegii din Săcele, în acest caz a fost reţinut tatăl minorului. Cercetările au dovedit că acesta şi-a agresat copilul în curtea imobilului în care locuieşte. Pentru refacere, minorul are nevoie de 30-40 de zile de îngrijire medicală. Ca urmare, tatăl său este cercetat pentru vătămare corporală”, a precizat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că, în toiul unui scandal cu nişte vecini, unul din aceştia a aruncat cu o sticlă de băutură în geamul lor iar băieţelul se afla sub fereastră în acel moment şi a fost tăiat de cioburile care au căzut peste el.

Mama micuţul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 39 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 53 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°