Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expediţie de cercetare pe Dunăre şi în Delta Dunării

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 19 iunie 2013 ·

Recent s-a desfășurat de-a lungul Dunării şi în Delta Dunării o expediție de cercetare la care au participat reprezentanți din zece țări dunărene, printre care și România. Călătoria, trecând prin mai mult de 30 de situri situate în ariile protejate, a durat timp de trei săptămâni, în lunile mai și iunie, și au fost vizitate centre de informare, trasee turistice, oferte destinate educației ecologice a vizitatorilor din ariile protejate.

În România, a fost vizitat Parcul Natural Comana din judeţul Giurgiu iar la Tulcea echipa a efectuat prima vizită la Centrul Muzeal Ecoturistic. Turul a continuat cu vizite la Centrele de Informare şi Educaţie Ecologică Murighiol, Sfântu Gheorghe, Sulina, Crişan şi Tulcea, unde au avut loc interviuri cu responsabilii centrelor, referitoare la activităţile de informare a vizitatorilor precum şi activităţile de educaţie de mediu ce se desfăşoară în parteneriat cu şcolile din Municipiul Tulcea şi din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

În cadrul vizitei la Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică, Sf. Gheorghe, echipa Danubeparks a avut ocazia de a se întâlni şi de a purta discuţii cu un grup din Luneburg, Germania, parteneri ai ARBDD în cadrul proiectului NaviNatur „Descoperă şi prezintă durabilitatea de o manieră transnaţională şi prin noi modalităţi: Educaţie pentru o dezvoltare durabilă în cadrul unui program de schimb de elevi prin vizite educaţionale GPS între şcoli din România şi Germania”, sosiţi în Delta Dunării, în localitatea Sfântu Gheorghe, pentru a participa la etapa finală a proiectului NaviNatur.

„Cunoștințele dobândite pe parcursul Turului de Evaluare vor contribui la o cooperare extinsă între Ariile Protejate Dunărene, la idei noi de dezvoltare a produselor specifice, la obţinerea unei imagini de ansamblu asupra a ceea ce există în prezent şi utilizarea tuturor acestor cunoştinţe în vede

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°