Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara; şeful clinicii de neurologie, eliberat din funcţie

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 19 iunie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a prezentat marţi concluziile controalelor efectuate de Corpul de Control al ministrului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Şeful Clinicii de neurologie a Spitalul Judeţean Timişoara, Horia Pleş, a fost eliberat din funcţie, întrucât era asociat într-o firmă care a încheiat un contract cu unitatea sanitară, a spus Eugen Nicolăescu, citând din Raportul Corpului de control al MS. "În perioada 21- 24 mai, am trimis Corpul de Control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Spitalul a avut relaţii contractuale cu SCM Neuromed Timişoara, care a prestat servicii medicale de imagistică medicală similare cu cele efectuate de spital. Domnul conferenţiar doctor Horia Pleş s-a aflat în poziţia în care a recomandat bolnavilor internaţi examinări tomografice care au fost efectuate la firma la acesta este asociat, rezultând astfel un eventual conflict de interese al acestuia. De aceea, în urma raportului pe care l-am primit, îi cer managerului spitalului să îl înlocuiască din funcţie pe medicul Horia Pleş", a spus ministrul. El a adăugat că va sesiza Camera de Conturi Timiş pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare privitoare la încheierea şi derularea contractelor încheiate de spital cu SCM Neuromed Timişoara. "Voi sesiza ANI în privinţa eventualului conflict de interese al domnului conf. dr. Horia Pleş, ca şef al Secţiei de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, care este şi asociat la SCM Neuromed Timişoara. Concomitent, voi trimite acest raport de control către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara" a spus oficialul. În urma controlului efectuat la această unitate sanitară s-a constat că în ultimii 5 ani, între SCJU Timişoara şi firma SCM Neuromed Timişoara au fost încheiate atât contracte de servi

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°