La sfârşitul săptămânii trecute,in prag de vacanta, Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au desfăşurat activităţi de prevenire cu copiii şi elevii din municipiul şi judeţul nostru pentru a le recomanda sfaturi preventive cu privire la circulaţia pe drumurile publice.
Duminică, 16 iunie, în cadrul evenimentului „Brăila în miniatură - un oraş pentru copii şi părinţi”, organizat în Grădina Publică de Şcoala Primară „Dr. Luca”, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila, poliţiştii i-au îndrumat, iniţiat şi instruit pe micii brăileni cu privire la ceea ce înseamnă viaţa într-un oraş al zilelor noastre.
La standul poliţiei copiii şi-au verificau cunoştinţele cu privire la modul în care se realizează o trecere corectă a străzii, o pistă pentru biciclişti, având la dispoziţie marcaje desenate în miniatură.
Copiii au primit informaţii despre cât de important este portul centurii de siguranţă atunci când pleacă cu părinţii în vacanţă, despre cum funcţionează o autospecială de poliţie şi cum trebuie să navigheze pe internet, atunci când timpul şi supravegherea părinţilor nu mai constituie bariere riguroase, aşa cum se întâmplă în timpul anului şcolar.
De asemenea, elevii de la Şcoala Generală „Fănuş Neagu”, din Braila, au primit vizita poliţiştilor de la Serviciul şi Biroul Rutier care le-au reamintit cele mai importante reguli de circulaţie pe drumurile publice, organizând şi patrule şcolare cu aceştia.
Întâlnirile poliţiştilor au continuat şi cu elevii de la Şcoala Gimnazială Lanurile, reamintindu-le principalele reguli de circulaţie pe drumurile publice şi vizionând un filmuleţ tematic educativ, privind trecerea în siguranţă a drumului public, semnificaţia semaforului sau reguli de conduită, atunci când circulă cu mijloacele de transport în comun, aspecte transmise prin intermediul unor protagoniş