Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula pune pe jar spitalele, medicii şi DSP-ul, care iau măsuri pentru protecţia populaţiei

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 19 iunie 2013 ·

Ministerul Sănătăţii a solicitat, ieri, Direcţiei de Sănătate Publică Arad şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse. De asemenea, ministerul a cerut Serviciului de Ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.

„Direcţia de Sănătate Publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei“, ne-a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.

Se vor verifica condiţiile igienico –sanitare, de cazare şi alimentaţie, din taberele şcolare, precum şi respectarea condiţiilor igienico-sanitare din unităţile cu profil alimentar (depozitarea, pre­lucrarea şi comercializarea produselor alimentare) şi verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate în aceste unităţi.

În ceea ce priveşte populaţia, DSP recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară se

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 44 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum 45 minute
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 59 minute
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°