Entuziasmul mi-a cuprins lista de prieteni de pe Facebook odată cu demisia lui Andrei Marga din fruntea Insti­tutului Cultural Român. Pe tăcute, m-am raliat acestei exaltări: paharul de vin pe care mi l-am umplut înaintea scrierii articolului de față îl beau în cinstea acestei vești. Între momentul în care scriu acest articol și cel în care el va apărea, pe hîrtie ori on-line, e posibil să aflăm cine îl va înlocui pe fostul universitar clujean. Poate că pe news feed-ul Facebookului se vor perinda din nou mesaje pline de entuziasm privind numele noului președinte ICR ori poate că unii se vor gîndi că am ajuns din lac în puț (aș bate în lemn dacă aș fi superstițios). ICR-ul nu va sta mult timp fără o echipă de conducere, așa că modul în care s-a ajuns la părăsirea corabiei de către Andrei Marga va fi, probabil, puțin dezbătut. Căci în foarte scurt timp vom discuta despre noua conducere, planurile și proiectele ei și altele asemenea. Ce concluzii pot fi trase după „anul Marga“ la ICR? În primul rînd (ordinea e mai degrabă subiectivă), se observă cum Partidul Național Liberal – cel care l-a sprijinit pe Andrei Marga – se transformă dintr-un partid „European“ într-unul cu o dubioasă politică de cadre, ajungînd să promoveze personaje ancorate în alt secol și în altă lume. Cazul Marga nu este singular. I se pot alătura ieșirile homofobe ale unui Puiu Hașotti ori, mai recent, ale deputatului Alexandru Băișanu, speriat nevoie mare că România devine noua Sodomă, sau obstinația lui Crin Antonescu de a defini în Constituție căsătoria ca fiind în mod obligatoriu între un bărbat și o femeie. La nivel sociocultural, PNL-ul adoptă un discurs tot mai conservator și retrograd, stranie transformare a unui partid altădată mult mai deschis. (Economic în schimb, totul e cum știm: cu neoliberalismul înainte, fără prea multe semne de întrebare.) Schimbarea pășunistă de macaz care a a