Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În iulie, încep lucrările de refacere a Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Spectacolele “Scrisoarea”, “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, “D'ale noastre” şi “Două loturi”, create pe opera dramatică a lui Caragiale de regizori notorii, respectiv, Horaţiu Mălăele, Silviu Purcărete, Gigi Căciuleanu şi Alexandru Dabija, au fost programate în ultima săptămână a stagiunii  Teatrului Naţional Bucureşti (18 – 21 iunie)  sub “semnul” Festivalului Comediei Româneşti “festCO”. Chiar şi prin această selecţie se dovedeşte că producţiile realizate cu prilejul Anului Caragiale au priză la public şi la critică. Apoi uşile Naţionalului bucureştean se închid până la mijlocul lunii septembrie, când va începe noul sezon teatral, marcat de noi spectacole, de noi spaţii de joc.

În iulie, încep lucrările la tronsonul A al clădirii TNB, fiind vizată Sala Mare, care va avea o altă configurare. Unele spectacole jucate până acum pe scena mare vor fi adaptate, din toamnă, pentru noile săli.

Dacă la sfârşitul anului 2012 au fost inaugurate sălile Mică şi Media, în toamnă se vor deschide Sala Pictura, construită pe locul atelierului de pictură al teatrului, şi Sala Studio, în care a funcţionat mai mulţi ani  Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Vor apărea alte noi spaţii pentru expoziţii. Noile săli au fost gândite cu dotări ultramoderne şi pentru a avea “o funcţionalitate multiplă şi o geometrie variabilă, ceea ce va permite montarea celor mai diverse spectacole”, după cum  informează TNB.

Clădirea teatrului în forma nouă va fi inaugurată probabil la sfârşitul anului 2014 sau începutul lui 2015. Oricum lucrările sunt întârziate cu cel puţin un an. Dar s-au realizat aproximativ trei sferturi din lucrările de reconstrucţie.

În deschiderea stagiunii 2013-2014 vor fi prezentate premierele cu “Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, regia Dan Tudor (Sala Mică), “Micul infern” de Mircea Ştefănescu, regia Mircea Cor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°