Fostul senator botoşănean, Gheorghe Marcu, a fost numit din nou membru al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Ieri, acesta, alături de alţi cinci membri, a fost audiat de comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, ulterior primind şi avizul foştilor colegi din Parlament. Validarea noii structuri de conducere a ASF a stârnit, însă, nemulţumirile opoziţiei. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat că formaţiunea sa va sesiza Curtea Constituţională. „Ceea ce s-a întâmplat la ASF este exemplul tipic de folosire a legii pentru a impune o clientelă politică proprie”, a declarat Cristian Rădulescu, nemulţumit fiind că, deşi ASF este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse 10 persoane de către USL şi una de către UDMR, în timp ce PDL nu are niciun reprezentant. Membrii ASF sunt numiţi pentru cinci ani. Fostul senator botoşănean, Gheorghe Marcu, a fost numit din nou membru al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Ieri, acesta, alături de alţi cinci membri, a fost audiat de comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, ulterior primind şi avizul foştilor colegi din Parlament. Validarea noii structuri de conducere a ASF a stârnit, însă, nemulţumirile opoziţiei. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat că formaţiunea sa va sesiza Curtea Constituţională. „Ceea ce s-a întâmplat la ASF este exemplul tipic de folosire a legii pentru a impune o clientelă politică proprie”, a declarat Cristian Rădulescu, nemulţumit fiind că, deşi ASF este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse 10 persoane de către USL şi una de către UDMR, în timp ce PDL nu are niciun reprezentant. Membrii ASF sunt numiţi pentru cinci ani.