De cativa ani, am constatat o ciudata preocupare internationala pentru “stabilitate politica” in Romania. Atentie, nu este vorba despre lovituri de stat si razboaie civile, ci despre lucruri care se petrec in toate statele Uniunii Europene, fara sa atraga atentia nimanui.
Astfel, Ungaria lui Viktor Orban s-a indepartat mult de la democratie, fara ca dna Merkel sa fie atat de dura cum a fost cu Romania. Recentul scandal securisto-sexual din Cehia nu a oprit pe loc TGV-ul dintre Bruxelles si Paris. Faptul ca Belgia era pe cale sa se scindeze intre valoni si flamanzi nu a dus la urcarea tensiunii in institutiile europene.
In Romania, un referendum de suspendare a presedintelui a provocat reactii pana la Washington. Orice zicere mai contondenta intre Traian Basescu si vreunul dintre liderii USL, de exemplu, provoaca automat ingrijorare prin cancelarii.
Ma gandeam, pana de curand, ca motivul ar trebui sa fie faimosul scut anti-racheta de la Deveselu. Si totusi acest lucru nu justifica dorinta Occidentului de a avea in Romania un consens al fortelor politice mai ceva ca pe vremea lui Ceausescu.
Intre timp, m-am mai lamurit. Intai, am aflat ca Exxon si Chevron cauta sa inchirieze in Bucuresti, unde piata imobiliara a murit de vreo patru ani – mii si mii de metri patrati de birouri. Apoi a venit comunicatul americanilor: rezervele de gaz de sist, descoperite numai la prima explorare, asigura consumul Romaniei pentru urmatoarea suta de ani sau a intregii Europe pe cativa ani buni. Cand am aflat ca la gaz de sist Romania este pe locul trei in lume, dupa Polonia si Franta, m-am lamurit cu totul. Mirosul de gaz si petrol a trezit brusc interesul Americii si Germaniei pentru cea mai saraca, tara din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, din Europa.
Sigur ca de la explorare la exploatare o sa mai dureze cativa ani. Intrebarea este: e prega
