Ziua mondială a naturismului este celebrată miercuri, 19 iunie. Ocazie cu care vom vorbi despre această practică a nudismului, inventată de francezi, dar devenită ulterior filozofie revoluţionară pe vremea lui Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Prusiei.
Naturismul, numit pe vremuri şi "gimnosophie", a luat naştere în Franţa, la iniţiativa unui geograf de la mijlocul secolului 19. Elisée Reclus considera că nuditatea colectivă, sinonimă cu libertatea este şi un mijloc de revitalizare fizică. Practica se dezvoltă mai întâi în rândul anarhiştilor şi socialiştilor, înainte de a lua amploare şi în restul societăţii.
La sfârşitul anilor 1800, naturismul trece Rhinul şi apare în Prusia împăratului Wilhelm al II-lea. În vremea aceea, sexul şi nuditatea sunt teme tabuu, iar naşterea mişcării naturiste este o reacţie în faţa industrializării tot mai mari a ţării. În condiţii de lucru tot mai grele, lumea se gândeşte cum să trăiască, să profite de viaţă altfel.
În 1893, un sociolog german scrie o carte intitulată "Nacktkultur" ("Cultura nudităţii"), una dintre primele cărţi care promovează binefacerile nudităţii sociale. De la pardesiile cu gulerul ridicat pentru bărbaţi şi corsetele rigide acoperite de rochii până în pământ ale femeilor, lumea descoperă brusc plăcerile statului în pielea goală pe malul mării sau în apă. Prima staţiune balneară nudistă din Germania îşi deschide porţile în 1903 la Klinberg, nu departe de Lübeck (ea se numeşte centru "gimnic" la început), staţiune ce-şi va închide porţile de-abia în 1981. Spre 1915, Prusia numără nu mai puţin de 380 de staţiuni similare, care fac elogiul naturismului colectiv. Apare chiar şi o mişcare nouă, intitulată Frei-Körper-Kultur, cultura corpului liber, care se va extinde trepat, mai întâi la statele germanice, apoi între cele două războaie, în Franţa, pentru a trece Atlanticul, începând cu anii
