Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Secţia de Ştiinţele Naturii, cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Cercetătorilor Ştiinţifici din Muzee, organizează o nouă ediţie a Salonului de minerale, fosile şi geme. Manifestare culturală tradiţională, salonul va fi deschis în incinta Muzeului Judeţean Bistriţa, pe parcursul a trei zile, în perioada 21-23 iunie 2013, între orele 10ºº - 20ºº.
Scopul principal al salonului este acela de a oferi atât publicului larg cât şi specialiştilor în domeniu o paletă largă de exponate precum şi povestea din spatele acestora, manifestarea punctând astfel şi la caracterul educativ.
Expozanţii care şi-au anunţat participarea sunt colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din Baia Mare, Cluj-Napoca, Satu Mare, Bistriţa, Sângeorz-Băi.
Participanţii sunt în general persoane cu o pregătire superioară în domeniu (cercetători, geologi, ingineri) sau pasionaţi autodidacţi ce au aprofundat cunoştinţele de geologie, având competenţa de a oferi explicaţii şi îndrumări publicului vizitator.
Vor fi expuse eşantioane de minerale provenite din România: berthierit, calcit, calcopirit, cuarţ, sfalerit, galenit, stibin, semseyit din zona Baia-Mare (Maramureş), pirit de la Bucium (Alba), sulf nativ din Munţii Călimani, calcedonie de Trestia (Maramureş), chihlimbar de Buzău. De menţionat sunt mineralele şi fosilele din alte zone ale Globului: aragonit (Maroc), pirit (Peru, Spania), trandafirul deşertului (Maroc), onix (Afganistan), opal (Peru), apofilit (India), malachit (Nigeria), atacamit, vanadinit, amoniţi (Madagascar, Maroc), trilobiţi (Maroc).
Vizitatorii, în special doamnele şi domnişoarele, vor avea ocazia să aleagă dintr-o gamă variată de obiecte de podoabă (inele, cercei, coliere, brăţări, medalioane, pandantive, brelocuri), respectiv bijuterii din piet