Omul de afaceri Călin Stoia rămâne cu pedeapsa de doi ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul „Number one”, după ce Curtea de Aple Cluj i-a respins astăzi apelul.
Instanţa a respins şi apelul făcut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au cerut o pedeapsă cu executare pentru directorul general Brantner Vereş SA, Călin Stoia.
Amintim că Stoia a fost condamnat în iulie 2012, de Tribunalul Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de influenţă disjuns din cel care îl vizează pe ex-primarul Sorin Apostu. Stoia a fost acuzat că i-ar fi promis unui cunoscut al său (partener de golf), Ion Bujorel Bold, că poate interveni la înalţi funcţionari pentru deblocarea unei sume de bani de la Guvern ce trebuia să ajungă la Vasile Lepădatu, patronul unei firme de construcţii şi reparaţii de drumuri, neplătită la timp de o primărie din Vâlcea. În convorbirile interceptate, ataşate la dosar, Stoia vorbea de „Number one", care nu era altul decât Emil Boc, premierul României la vremea respectivă.
Sergiu Bogdan, avocatul lui Călin Stoia, a spus că îl va sfătui pe clientul său să atace cu recurs decizia Curţii de Apel.