Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Număr record de refugiaţi în lume. 45 milioane de oameni forţaţi să îşi părăsească casele, anunţă ONU

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

ONU a lansat miercuri la Geneva raportul privind numărul refugiaţilor la nivel global, concluzionând că cifrele au atins cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani. Criza din Siria reprezint[ un factor major al mişcărilor de populaţie ample, anunţă raportul ONU. Raportul arată că la sfârşitul anului 2012, peste 45.2 milioane de oameni se aflau în situaţia de a-şi fi părăsit forţat casele, în comparaţie cu 42.5 milioane la finalul lui 2011. În aceste cifre sunt incluşi 15.4 milioane de refugiaţi, 937.000 oameni care cer azil şi 28 şi 28.8 milioane de persoane forţate să fugă peste graniţele ţării lor. 46% dintre refugiaţii de la nivel mondial sunt copii sub 18 ani. Războiul rămâne cauza dominantă a disclocării de populaţie. Un procent de 55% din refugiaţii cuprinşi în raportului ONU vin din cinci state afectate de război, şi anume: Afganistan, Somalia, Irak, Siria şi Sudan. Raportul a înregistrat noi dislocări majore de populaţie din Mali în Republica Democrată Congo şi din Sudan, în Sudanul de Sud şi Etiopia. Afganistanul ocupă prima poziţie în topul ţărilor din care provin cei mai mulţi refugiaţi, de mai bine de 32 de ani. Somalia este al doilea stat din care provin cei mai mulţi refugiaţi, fiind urmat de Irak cu 746.700 oameni şi Siria cu aproape jumătate de milion de refugiaţi. “Avem de a face cu numere foarte alarmante. Ele reflectă suferinţa individuală la o scară uriaşă, şi de asemenea reflectă dificultăţile pe care comunitatea internaţională le întâmpină în prevenirea conflictelor şi promovarea rapidă a unor soluţii pentru ele.“ a declarat Antonio Guterres, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi şi directorul UNHCR, Agenţia pentru Refugiaţi din cadrul Naţiunilor Unite. Sunt evidenţiate şi câteva tendinţe îngrijorătoare mai multe domenii, printre care şi rata la care oamenii de azi sunt forţaţi să ajungă în situaţia de a-şi părăsi casele. În 2012, aproximativ 7.6

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 2 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum 2 ore
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 3 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 9 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 9 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 13 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 12 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 11 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 10 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°