Consiliul Judeţean Vrancea participă cu proiectul “Hotarul Frontului de Est” la concursul de proiecte “Destinaţii Europene de Excelenţă - EDEN 2013”, lansat de Comisia Europeană şi organizat de Autoritatea Naţională pentru Turism. Proiectul are ca scop promovarea potenţialului turistic al zonei Focşani-Mărăşeşti-(Panciu)-Mărăşti-Soveja, atât din punct de vedere cultural-istoric cât şi din perspectiva cadrului natural existent. În urma primei etape de evaluare, destinaţia prezentată s-a clasat pe locul III, calificându-se pentru a doua etapă a concursului, înscrierea în reţeaua turistică naţională EDEN. Următoarea etapă constă în evaluarea pe teren a destinaţiei de către Autoritatea Naţională pentru Turism, care va întocmi rapoarte privind situaţia pe teren şi va proceda la punctajul final, în vederea premierii destinaţiei în cadrul Târgului de Turism al României 2013 de la ROMEXPO, unde va exista un stand de prezentare.
Proiectul „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial“, finanţat cu fonduri europene, va fi finalizat în luna octombrie a acestui an. Proiectul vizează reabilitarea mausoleelor eroilor din Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 7 milioane euro. Proiectul a fost iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, în anul 2007. Până în acest moment au fost realizate lucrări în proporţie de 96,96% din totalul proiectului. Practic, au fost finalizate lucrările la Mausoleul Focşani, iar la celelalte mausolee au fost executate lucrări de reabilitare în proporţii cuprinse între 64 şi 87 la sută.
Prin acest proiect, mausoleele de la Focşani, Mărăşti, Mărăşeşti şi Soveja sunt restaurate, consolidate, reabilitate şi introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică şi religioasă aflate pe traseul „Drumului de glorie“. Acest traseu