* Transferoviar a rămas pe peron; se pare că banca nu i-ar fi eliberat "biletul"
Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a rămas singur în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, după ce şi Transferoviar Grup, care era pe lista scurtă în consorţiu cu fondul austriac de investiţii Donau Finanz GMBH & Co KG, s-a retras din acest proces.
Deşi încă mai sunt voci, poate mai puternice ca oricând, care susţin că procedura de vânzare a 51% din acţiunile operatorului feroviar de marfă ar trebui să se oprească aici, pentru a fi reluată, ministrul transporturilor Relu Fenechiu nu are niciun dubiu că CFR Marfă va avea astăzi un nou proprietar.
Oficialul ne-a declarat: "Mâine (n.r. astăzi), la ora 11.00, deschid oferta şi declar câştigătorul. Mai avem un singur pas, dar care nu înseamnă decât o verificare".
Domnia sa a precizat că "regulile nu au fost schimbate în timpul jocului", aşa cum susţin o serie de specialişti din domeniu, precizând: "Condiţiile unei privatizări nu pot fi modificate. Noi nu am schimbat condiţiile. Când am început procedura am avut un caiet de prezentare a companiei. Din cauza faptului că am fost obligaţi să facem această privatizare într-un timp incredibil de scurt, practic imposibil, am derulat în paralel anumite acţiuni. În documentele de prezentare scria că datoriile companiei vor fi transformate în acţiuni. Nu am umblat la capitalul social, întrucât conversia nu a fost făcută prin majorare de capital. Nu am modificat capitalul nici prin transferarea unora dintre active din portofoliul CFR Marfă în cel al SNCFR şi SAF, aşa cum au spus sindicaliştii, pentru că este vorba despre active, nu despre acţiuni".
Analistul economic Cristina Chiriac precizează că singura modalitate de transformare a datoriilor unei companii în acţiuni este prin majorare de capital, adăugând: "În economia autohtonă a mai fo