Proiectul de lege privind achiziţionarea de avioane multirol a fost aprobat miercuri în şedinţa de guvern, a afirmat premierul Victor Ponta.
"Domnule ministru, astăzi aprobăm proiectul de lege privind achiziţionarea F-16", i s-a adresat Ponta ministrului Apărării, Mircea Duşa.
Duşa anunţa marţi că proiectul de lege privind achiziţia de avioane F-16 din Portugalia va fi prezentat în şedinţa de guvern de miercuri şi apoi va fi trimis Parlamentului în vederea aprobării procedurilor de achiziţie, a valorilor etc.
"Ieri, am obţinut şi avizul CSAT, tot ieri am obţinut şi avizul comisiilor reunite de Apărare de la Parlament. În această săptămână, miercuri, voi merge în Guvern cu proiectul de lege, pentru că este o investiţie foarte mare, este un obiectiv de o importanţă deosebită pentru securitatea naţională a României şi, pentru că eu sunt un om serios şi nu mă joc, voi trimite în Parlament proiectul de lege pentru a aproba procedura de achiziţie, termene, grafice, valori şi aşa mai departe", a declarat ministrul Duşa marţi, potrivit Agerpres.
Ministrul a argumentat necesitatea cumpărării acestor avioane prin faptul că în anul 2017 va expira resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer şi România trebuie să fie pregătită pentru a efectua misiuni de luptă aeriene.
Duşa a menţionat că avioanele care vor fi cumpărate din Portugalia, deşi sunt vechi, vor putea fi modernizate astfel încât să poată fi folosite timp de 20 de ani.