Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Mechel Târgovişte spun că vor continua protestele în capitală

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Mitingul organizat marţi de peste 200 de angajaţi şi foşti angajaţi de la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte s-a încheiat cu o promisiune a liderilor sindicali, care au spus că angajaţii, care sunt în şomaj tehnic întrucât activitatea uzinei este oprită, vor continua protestele fiind dispuşi să meargă în Capitală.

Potrivit liderului sindicatului Metalurgistul, Gabriel Banu, activitatea combinatului este oprită în totalitate, urmând să fie reluată săptămâna viitoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Azi am fost 300 de foşti şi actuali salariaţi, la început eram 200, apoi ni s-au alăturat alţi 100, iar acţiunea de protest a durat două ore. Suntem îngrijoraţi de soarta combinatului, suntem nemulţumiţi că nu au fost acordate sumele compensatorii celor care au fost disponibilizaţi în lunile martie şi aprilie, suntem supăraţi pe intenţia patronatului şi a firmei de insolvenţă de a tăia o parte din drepturile salariale ale angajaţilor. În acest moment activitatea combinatului este oprită şi mai mult de jumătate dintre salariaţi sunt în şomaj tehnic. În jur de 500 de salariaţi sunt la serviciu, ceilalţi 800 sunt acasă cu 80% din salariu. Oţelăria s-a oprit sâmbătă, Laminorul de Profile Mici acum vreo zece zile, ambele din cauza lipsei de comenzi", a spus Gabriel Banu.

El a precizat că activitatea combinatului a mai fost oprită din decembrie 2012 până în martie 2013, când a fost reluată parţial. Ulterior, activitatea a mai fost oprită timp de aproximativ două săptămâni, iar angajaţii au intrat în şomaj tehnic.

"Atunci a repornit, dar odată cu reluarea activităţii s-au făcut disponibilizări, 512 salariati fiind concediaţi. Am repornit activitatea în 18 martie, dar nu am lucrat mai mult de trei săptămâni consecutiv până acum", a mai spus Gabriel Banu.

Liderul de sindicat a mai spus că angajaţii Combinatului de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 35 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 36 minute
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°