SC Lescaci Com şi Vega’93 Galaţi vor lucra împreună pentru regularizarea cursurilor de apă şi a viiturilor, astfel încât DJ 205 D să nu se mai rupă la fiecare ploaie.
Potrivit contractului semnat cu Administraţia Apele Române, SC Lescaci Com, care aparţine omului de afaceri sătmărean Ion Ciocan, ginerele unui deputat PSD din Satu Mare, a obţinut pentru proiectare şi documentaţie tehnico-economică pentru regularizarea pârâului Zăbala suma de 142.000 de lei, iar Vega Galaţi are un contract de 1,8 milioane de lei pentru consolidarea a 900 metri liniari de mal.
Regularizarea pârâului Zăbala este mai mult decât necesară, în condiţiile în care la fiecare ploaie apa sapă din DJ 205 D.
Potrivit presei centrale firma pe care fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely ar fi favorizat-o, conform DNA, în schimbul unor lucrări la un apartament, Lescaci Com SRL, a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", în valoare de peste 310 de milioane de lei, din care 18 în timpul mandatului demnitarului.
Ma puteţi citi:
Şoseaua care se rupe la fiecare ploaie, gaura neagră a bugetului Consiliului Judeţean Vrancea
Drumurile noastre rupte