Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioane F-16 la mâna a treia din Portugalia

Publicat in Jurnalul, joi 20 iunie 2013 ·

Programul de dotare a Forţelor Aeriene cu avioane de luptă multi-rol mai face un pas înainte. Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege pentru achiziţia de avioane F-16 din Portuaglia, iar respectivul act normativ va fi trimis spre aprobare Parlamentului. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a argumentat necesitatea cumpărării acestor avioane prin faptul că în anul 2017 va expira resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer şi România treuie să fie pregătită pentru a efectua misiuni de luptă aeriene. “Vom pierde resursa de zbor la MIG-urile 21 în 2017 şi vremurile trebuie să ne găsească pregătiţi pentru a efectua misiuni de luptă aeriene, nu numai cele de poliţie aeriană, ci şi cele de atac aer-aer, cele de atac aer-sol”, a arătat Mircea Duşa, citat de Agerpres. Ministrul a menţionat că avioanele care vor fi cumpărate din Portugalia, deşi sunt vechi, vor putea fi modernizate astfel încât să poată fi  folosite timp de 20 de ani. “Vor avea motoare noi, vor avea tot ceea ce înseamnă războiul electronic de ultimă generaţie şi  vom prelungi capabilitatea de luptă şi operaţională a acestor avioane la 20 de ani. Cred că piloţii români sunt foarte fericiţi că în sfârşit vor avea aprate de zbor moderne care să poată executa orice misiune de luptă, nu numai cea de poliţie aeriană”, a adăugat Duşa. Acesta a mai anunţat că se are în vedere şi cumpărarea armamentului adecvat pentru avioanele care urmează a fi achiziţionate astfel încât  acestea să poată fi folosite şi în cazul unor misiuni de luptă, nu doar pentru asigurarea securităţii spaţiului aerian al României. În dotarea actuală a Forţelor Aeriene cu aparate de luptă se află avioane MIG-21, care au fost modernizate începând din 1992. În serviciu se află acum 41 de avioane modernizate MIG-21 Lancer A (pentru misiuni de atac aer-sol), MIG-21 B (versiunea de  instruire) şi Lanc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 13 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 44 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°