Statul la "taifas" în jurul mesei pe care sunt aşezate, cu ritualul cuvenit, ceştile cu cafea aburindă este unul dintre obiceiurile bune importate de la vechii noştri stăpânitori, turcii. George Potra ne spune că, potrivit legendei, un curtean al domnitorului Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, s-a dus cu solie la sultan şi a fost tratat cu această băutură misterioasă. Din neştiinţă a "dat-o peste cap şi şi-a opărit limba şi gura". De la această legendă până la prima cafenea bucureşteană a mai curs multă apă pe Dâmboviţa. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în vremea lui Radu Leon, apare în documente primul local de acest gen cunoscut în Bucureşti, proprietate a unui anume Kara Hamie, "fost oştean (ienicer) în garda palatului împărătesc din Constantinopol". Cafeneaua se afla în apropiere de hanul Şerban Vodă, pe locul căruia s-a construit, ulterior, Palatul Băncii Naţionale (foto), existent şi azi pe latura dinspre Lipscani. Unul dintre localurile cele mai vechi din Capitală cu acest specific este Cafeneaua Veche, care se află în capătul dinspre Şepcari al străzii Covaci. Potrivit documentelor, domnitorul Alexandru Ipsilanti i-a dat voie baş-alai ceauşului Ştefan Altîntop, "ca un act de bunăvoinţă şi ajutor", să construiască o "prăvălie cafenea" pe un loc care se afla la poarta de sus a Curţii Domneşti, "până aproape de apa Dâmboviţei". Un alt document certifică faptul că domnitorul, după moartea lui Ştefan Altîntop, i-a întărit văduvei acestuia drepturile, cu obligaţia de "a lăsa liberă ulicioara de alăturea, după lângă zidul Curţii, precum se află acum, pentru trecerea norodului la apă".

Statul la "taifas" în jurul mesei pe care sunt aşezate, cu ritualul cuvenit, ceştile cu cafea aburindă este unul dintre obiceiurile bune importate de la vechii noştri stăpânitori, turcii. George Potra ne spune că, potrivit legendei, un curtean al domnitorulu