* o nouă încercare de schimbare a echipei din vârful Prefecturii Brăila s-a consumat ieri * în cadrul şedinţei de Guvern s-ar fi emis o hotărâre conform căreia în locul Mihaelei Marcu ar urma să acceadă Gheorghi Obreja, din partea PC * Veronica Macri, din partea minorităţilor, ar urma să ocupe funcţia de subprefect, în locul lui Cătălin Grosu * soarta Prefecturii Brăila atârnă de publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, adică este la mâna premierului Ponta * liderul PSD, Gheorghe Bunea Stancu, a fost rezervat în declaraţii * în schimb, preşedintele democrat-liberalilor brăileni, deputatul Alexandru Nazare, a declarat că va aduce subiectul în atenţia presei naţionale
Manevrele conservatorilor în privinţa urcării lui Gheorghi Obreja pe fotoliul de prefect al judeţului Brăila par să fi prins contur. Ieri, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern s-a aflat şi un punct privitor la numirea lui Obreja pe funcţia de prefect şi a Veronicăi Macri, din partea minorităţilor, pe cea de subprefect al Brăilei, însă până la închiderea ediţiei de ieri, hotărârea nu fusese publicată încă în Monitorul Oficial. Informaţia ne-a fost confirmată chiar de către Gheorghi Obreja, care a declarat că, într-adevăr, punctul amintit a figurat pe ordinea de zi a şedinţei, însă acesta nu a dorit să se pronunţe şi în privinţa Veronicăi Macri pe poziţia de subprefect. "Da, aşa este. Dumneavoastră ştiţi mai bine, sunteţi mai informaţi. Sigur că ştiu. Într-adevăr, a ieşit hotărârea azi, să vedem acum comunicarea şi învestirea când o să fie", a declarat Obreja pentru "Obiectiv". În încercarea de a obţine şi o reacţie din partea actualului prefect al judeţului, Mihaela Marcu, redactorii noştri au încercat să o contacteze telefonic, însă fără succes. Reamintim că şi în luna octombrie a anului trecut a avut loc o situaţie asemănătoare în privinţa schimbării prefectului, care nici până astăzi