Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetarii, abandonaţi de USL. Guvernul anunţă concedieri

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 iunie 2013 ·

Vremuri grele se anunță pentru angajații din sistemul bugetar. Victor Ponta a anunțat ieri o „reformă radicală”, precizând că vor fi făcute concedieri Sursa: ARHIVA EVZ

Chiar dacă, atunci când se afla în Opoziţie, USL nu se sfia să acuze politizarea administraţiei publice şi să critice concedierile din sistemul bugetar puse în aplicare de guvernul Boc, acum roata s-a întors.

Bugetarii trebuie să se pregătească pentru concedieri din toamnă, a anunţat chiar premierul Victor Ponta în debutul şedinţei de Guvern de ieri. Acesta a spus că din septembrie va iniţia o reformă a modului de organizare a administraţiei centrale, pentru că aparatul administrativ suferă „de o scleroză totală”.

„Nu se mai poate să lucraţi cu aceiaşi oameni care nu fac nimic sau care fac greşeli sau pe care nu poţi niciodată să-i sancţionezi în niciun fel”, a spus premierul.

Evident, orice reformă a sistemului bugetar va presupune concedieri, iar criteriile de competenţă sunt la latitudinea conducerilor instituţiilor, dominate, după alegerile din 2012, de USL.

ANAF, primul pe listă

Guvernul a discutat ieri, în primă lectură, proiectul normativ privind reorganizarea ANAF. Potrivit acestuia, în cadrul ANAF se înfiinţează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică în cadrul ANAF, iar preluarea personalului în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau în structurile subordonate, după caz, se va face în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii.

Potrivit surselor EVZ, procesul de reorganizare presupune şi reducerea numărului funcţiilor de conducere la nivelul direcţiilor judeţene de finanţe publice şi restructurarea acestora, dar şi crearea unor structuri regionale care vor prelua din atribuţiile direcţiilor judeţene. Vizaţi sunt dire

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°