Trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul dezafilierii Universității Craiova alături de Dumitru Dragomir, Mircea Sandu a reacționat prompt, ca mușcat de șarpe. Printr-un comunicat FRF, a precizat printre altele că “excluderea (n.a. Craiovei) a fost statutară” și că acuzarea DNA s-a bazat pe “o interpretare eronată a faptelor”. Mă rog, ce să fi zis, cum să se fi apărat dacă nu ținînd-o pe-a lui, încercînd să mistifice din nou realitatea, să spună că negrul e alb și invers?!
Inculpîndu-i oficial pe cei doi, în paralel cu organismele conduse de aceștia, procurorii DNA au reușit să demonteze, ca și ziariștii Gazetei, minciunile folosite de Sandu și de Dragomir, mai ales de cel dintîi, pentru a-i influența pe membrii Comitetului Executiv să voteze pe 20 iulie 2011 desființarea Craiovei. Informat cu privire la gafa unui grefier care citase inițial FRF deși clubul din Bănie, prin Adrian Mititelu, îl chemase în instanță numai pe Victor Pițurcă, Nașu’ a făcut pe niznaiul, jucînd rolul naivului, al neștiutorului.
Rechizitoriul DNA a insistat, logic, asupra a ceea ce a numit “reaua credință a conducătorilor federației și ligii”, imputîndu-le respectivilor că “au cunoscut adevărata situație, dar au prezentat-o deformat pentru a determina luarea măsurii de excludere”. Ce e simplu nu-i complicat: din dorința de a se răzbuna pe Mititelu și de a-l învăța minte pentru că a îndrăznit să-l înfrunte, chiar să-l jignească, Sandu s-a mobilizat la maximum. A tras în finanțatorul Științei, implicit în Știința însăși, din toate pozițiile și cu toate armele, ba le-a sugerat și altora să-l imite. Exact asta am susținut în acest colț de pagină din vara lui 2011 încoace.
Spre a-și atinge scopul, Nașu’ a mai comis o mînărie, acum și cu sprijinul lui Dragomir. Aflînd că gruparea alb-albastră a cerut și a primit drepturile TV pe adresa unei alte societăți,