Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Piţurcă, după BĂTAIA cu Iusuf: "De unde până unde să ajungă un turc libidinos să dea în mine?!"

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 19 iunie 2013 ·

Fiul selecţionerului Victor Piţurcă este indignat de faptul că în presă a apărut un articol ce relatează conflictul iscat cu iubitul gelos al unei femei pe care a încercat să o cucerească.

Mai exact, Alexandru Piţurcă, recunoscut în lumea mondenă drept un adevărat Don Juan, s-ar fi îndrăgostit nebuneşte de Monica Olanda, o tânără extrem de frumoasă şi care, la acea dată, era iubita unui afacerist turc, pe nume Iusuf. După ce a reuşit să-i despartă pe cei doi, Piţurcă jr. şi-a continuat nestingherit relaţia cu focoasa brunetă, spre disperarea turcului, care a jurat că se va răzbuna. Astfel, săptămână trecută, Iusuf i-ar fi aplicat o corecţie fizică fostului fotbalist, după ce l-a prins în baia unui club bucureştean.

Contactat de "ring", Alexandru Piţurcă a negat un astfel de incident şi susţine că totul este o invenţie.

"Am fost eu bătut? Nu-mi vine să cred ce minciuni scontate pot apărea. Este incredibil aşa ceva! De unde până unde să ajungă un turc libidinos să dea în mine?! Nu se poate aşa ceva... De unde până unde să dea un turc în mine?", a declarat indignat Alexandru Piţurcă pentru "ring".

Fiul selecţionerului Victor Piţurcă este indignat de faptul că în presă a apărut un articol ce relatează conflictul iscat cu iubitul gelos al unei femei pe care a încercat să o cucerească.

Mai exact, Alexandru Piţurcă, recunoscut în lumea mondenă drept un adevărat Don Juan, s-ar fi îndrăgostit nebuneşte de Monica Olanda, o tânără extrem de frumoasă şi care, la acea dată, era iubita unui afacerist turc, pe nume Iusuf. După ce a reuşit să-i despartă pe cei doi, Piţurcă jr. şi-a continuat nestingherit relaţia cu focoasa brunetă, spre disperarea turcului, care a jurat că se va răzbuna. Astfel, săptămână trecută, Iusuf i-ar fi aplicat o corecţie fizică fostului fotbalist, după ce l-a prins în baia unui club bucureşte

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 2 ore
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°