Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au intrat într-o grădină să culeagă cireşe şi au sustras piese metalice. Patru tineri din Alba Iulia sunt cercetaţi pentru furt

Publicat in Alba24, miercuri 19 iunie 2013 ·

Patru tineri din Alba Iulia au intrat în vizorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba după ce au fost surprinşi în timp ce săreau gardul unei grădini, cu piese metalice asupra lor. Jandarmii au aflat de la cei patru că aceştia intraseră pentru a culege cireşe, însă au observat piesele metalice sub un pom, astfel că le-au luat pentru a le valorifica la un centru de fier vechi.

Marţi, 18 iunie, la ora 13.30, o persoană aflată întâmplător în apropierea unei grădini de pe malul Ampoiului a apelat 112 şi a relatat că tocmai observase patru tineri care, având asupra lor mai multe obiecte metalice, au ieşit din locaţia respectivă prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Un echipaj de jandarmerie a ajuns în foarte scurt timp la faţa locului, reuşind să-i identifice pe principalii suspecţi, patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. Asupra lor au fost găsite mai multe bare şi plase metalice despre care tinerii au declarat că le-au găsit în albia râului Ampoi. Ulterior aceştia aveau să-şi schimbe declaraţiile, recunoscând că au sustras fierul de pe o proprietate privată. În fapt, cei patru au recunoscut că, iniţial, au intrat într-o grădină pentru a mânca cireşe. După ce s-au săturat, la plecare au observat mai multe piese metalice depozitate sub cireş şi le-au luat cu gândul de a le valorifica în interes personal la un centru de colectare specializat.

Pe numele celor patru au fost întocmite acte de constatare fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=208634

Patru tineri din Alba Iulia au intrat în vizorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba după ce au fost surprinşi în timp ce săreau gardul unei grădini, cu piese metalice asupra lor. Jandarmii au aflat de la cei patru că aceştia intraseră pentru a c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 28 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°