Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţiile universitare vor fi golite de importanţă. “80% din tezele de DOCTORAT sunt PLAGIATE”

Publicat in Vremea Noua, miercuri 19 iunie 2013 ·

Un proiect de act normativ propune ca viitorii conferențiari și lectori să scape de filtrul Consiliului Național al Cercetării Științifice

In plină criză a cercetării româneşti, şefii de la Educaţie vin cu o idee care ar putea compromite definitiv imaginea României peste hotare: relaxarea până la cel mai de jos prag a criteriilor minimale pentru ocuparea posturilor de conferenţiar sau lector universitar.

Standardele ruşinii

Criterii la care s-a umblat şi în urmă cu jumătate de an, când o ordonanţă de urgenţă semnată de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anula incompatibilităţile rectori- parlamentari şi elimina condiţia de a deţine un Atestat de Abilitare, dovada că aspiranţii la funcţia de dascăl universitar au publicat în reviste de talie internaţională.

Astăzi însă, un proiect de ordin publicat de ministerul Educaţiei modifică din nou aceste standarde, anulând expertiza Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) în procesul de acordare a titlurilor didactice din învăţământul superior.

Spre exemplu, viitorii conferenţiari sau lectori nu vor mai trebui să facă dovada că teza de doctorat, articolele sau cărţile lor sunt publicate la una dintre editurile recunoscute de CNCS, ci la o editură oarecare, cu menţiunea ambiguă de a fi „recunoscută în domeniu”. Veturia Chiroiu, cercetător la Institutul de Mecanica Solidelor din cadrul Academiei Române este convinsă că înlăturarea CNCS- ului face parte dintr-un plan de răzbunare al fostului ministru al Educaţiei, Ecaterinca Andronescu.

„În 2011, dânsa şi câţiva colegi au participat la programul IDEI pentru obţinerea unui grant de cercetare de câteva milioane de euro, însă evaluatorii CNCS i-au declarat neeligibili. Nu întâmplător s-au tăiat 55% din sumele destinate finanţării proiectelor de cercetare care au câştigat competiţia la acest program în toamna lui

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°