Creditorii au aprobat, ieri, planul de reorganizare a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, urmând să decidă dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani, informează sursele de presă.
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat pentru sursele de presă centrală: "Judecătorul se va pronunţa în privinţa planului de reorganizare înainte de termenul la care se va decide dacă Hidroelectrica iese din insolvenţă, termen fixat pentru 26 iunie. Noi vom cere judecătorului sindic să confirme planul de reorganizare şi dacă îl aprobă, acesta se va derula pe maxim doi ani. Îi voi cere în plus să constate că toate măsurile din plan au fost implementate în ultimele luni şi să dispună ieşirea din insolvenţă".
F.A. Creditorii au aprobat, ieri, planul de reorganizare a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, urmând să decidă dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani, informează sursele de presă.

F.A.