Ieri s-a reţinut prima persoană în cazul spirtului sanitar Alcofarm, produs în Năsăud. Procurorii l-au ridicat pe distribuitorul substanţei, un cetăţean de origine iordaniană, asta după ce au avut loc descinderi în 18 locuinţe şi sedii de firmă.
Bărbatul este cercetat pentru evaziune fiscală şi falsificare unui produs. Iordanianul este acuzat că după ce a înlocuit etichetele de pe sticlele de loţiune de corp a comercializat produsul ca fiind alcool sanitar ce conţine 35% alcool etilic.
„În fapt, s-a reţinut că în perioada noiembrie 2012 – martie 2013, învinuitul a pus în circulaţie şi a comercializat cantitatea de 66.126 de sticle de 0,5 litri alcool sanitar, contrafăcut, din categoria produselor biocide, de tipul „Alcofarm” – loţiune pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic. În vederea punerii în circulaţie a produsului respectiv şi în scopul inducerii în eroare a consumatorilor, administratorul a aplicat pe eticheta produsului o compoziţie chimică falsă, mai exact alcool etilic cu o concentraţie de 35%,” susţin anchetatorii.
Cine stă în spatele controversatului spirt sanitar ce ar fi provocat 25 de decese şi vătămări corporale
Luna trecută societatea comercială Pet&Ady Trading SRL din Năsăud intra în atenţia inspectorilor OPC, după ce analizele arătau faptul că spirtul produs „Alcofarm” avea o concentraţie de alcool metilic peste 60.000 de grame per hectolitru. Inspectorii OPC, pe baza spuselor victimelor, cred că de vină pentru moartea şi vătămarea corporală a 25 de persoane din Bihor este spirtul produs la Năsăud.
Produsul a fost identificat în magazinele din judeţul Bihor şi retras încă din luna mai de la comercializare. Asta după ce trei persoane din localitatea Şilindru, judeţul Bihor, au decedat în urma consumului de spirt sanitar, care, potrivit apropiaţilor victimelor, este cel produs î