Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii fetiţei căzute în fântână nu se vor mai numi mamă şi tată

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 19 iunie 2013 ·

Cei doi au fost decăzuţi din drepturile de părinte pentru ceilalţi copii.

Părinţii Marinelei Drăguşanu, fetiţa de numai şase ani care s-a înecat într-o fântână, au rămas şi fără ceilalţi doi copii. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi au acţionat prompt după drama petrecută în Hârlău şi au sesizat Instanţa de Judecată în vederea emiterii unei sentinţe civile. Aceasta s-a pronunţat şi cei doi minori au fost luaţi din familie şi integraţi în sistemul de protecţie a copilului. Modul în care micuţa de şase anişori s-a stins este strigător la cer, iar reprezentanţii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă au demarat măsurile legale pentru a-i proteja măcar pe fraţii copilei, un băiat şi o fetiţă, amândoi cu vârste până în 14 ani. Viaţa Marinelei a fost curmată din cauza neglijenţei propriilor părinţi. În timp ce ei se distrau şi beau, copilul lor a căzut într-o fântână şi nu a mai avut scăpare. Tragedia s-a petrecut pe 5 mai, iar cei care au adus-o pe lume au observat că lipseşte abia după două zile. Nesupravegheată de părinţi, aceasta a mers împreună cu un băiat de 9 ani la câteva străzi distanţă de casă, unde s-au jucat cu lanţul de la o fântână. Micuţa s-a agăţat de lanţ, iar celălalt copil învârtea coarba. Când mâinile fetiţei au obosit, aceasta şi-a dat drumul în fântâna adâncă de câţiva metri. Băiatul, speriat, a mers acasă şi nu a scos nicio vorbă. Strigătele Marinelei după ajutor au fost în zadar. Localnicii care au case în zonă erau plecaţi pe la rude cu ocazia sărbătorilor. Nimeni nu a auzit-o. Ieri, DGASPC le-a anulat părinţilor fetei dreptul de a se mai numi mamă, respectiv tată. Fraţii Marinelei au fost duşi într-un centru de plasament. Următorul pas este identificarea celor mai apropiate rude care ar putea îndeplini calitatea de tutore legal. În cazul în care nu există, DGASPC încearcă să-i inte

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 48 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°