În cea mai recentă ieşire publică, Laszlo Tokes s-a confesat că a ţinut doliu pe 4 iunie, ziua în care, în 1920, la Trianon era semnat Tratatul de Pace ce punea capăt nu doar primului război mondial, ci şi luptelor diplomatice care i-au urmat. "Noi, maghiarimea, şi în prezent trăim sub trauma acestei catastrofe istorice, şi considerăm că şi azi suntem nevoiţi să suferim consecinţele grave ale Dictatului de la Trianon", a zis Tokes.

Că pentru maghiari o pace pe care o duşmănesc din 1920 încoace e o catastrofă, asta pot înţelege. Dar zicerea că Trianonul ar fi un dictat, cum cu adevărat avea să fie în 1940 cel de la Viena, este o clară declaraţie de inamiciţie, o situare pe poziţie de adversitate.

Trianonul nu a făcut decât să repare una din cele mai lungi nedreptăţi, desfiinţând un stat artificial, Imperiul Austro-Ungar, în care înşişi ungurii erau cetăţeni de mâna a doua (supuşi împăratului de la Viena, care era automat şi rege al Ungariei). Trianonul nu a inversat rolurile dintre cei care au discriminat şi cei care au fost discriminaţi. Maghiarii nu au fost persecutaţi în ţările ai căror cetăţeni au devenit, păstrându-şi toate libertăţile politice, religioase, economice, culturale. Mai mult, pentru prima oară după secolul XVI, când a fost desfiinţată, Ungaria redevenea stat mulţumită tot Trianonului. E adevărat, nu unul uriaş, cum visa Kossuth, ci unul mic, normal, potrivit poporului maghiar, un stat în care, în sfârşit, acesta nu mai era minoritar.

După 93 de ani, Tokes a spus însă un lucru şi mai scandalos: românii "să-şi ceară scuze pentru aceste consecinţe tragice, pentru că maghiarimea a avut de suferit prin răpirea Transilvaniei de Ungaria, şi ar fi cazul să se ceară scuze pentru daunele spirituale, materiale şi demografice suferite".

Deşi unii cred că aserţiunea fostului episcop s-ar cuveni analizată de psihiatri, din respect pentru