Deşi se legau foarte multe speranţe de Legea falimentului personal, autorităţile s-au angajat în faţa F.M.I. şi a Comisiei Europene să nu aplice acest act normativ.
Actul normativ rămâne pe mai departe în stand-by
Conform textului scrisorii de intenţie transmise de Guvern către F.M.I., legea insolvenţei personale, nici legea colectării datoriilor nu vor fi aplicate în perioada următoare. “Pentru că menţinerea disciplinei creditării în rândul debitorilor contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea stabilităţii financiare, vom face toate eforturile pentru a evita adoptarea iniţiativelor legislative (cum ar fi, de exemplu, propunerile privind legea insolvenţei personale şi legea colectării datoriilor sau modificarea Ordonanţei 50/2010), care ar submina disciplina creditării”, se arată în textul scrisorii de intenţie transmise către F.M.I.
Guvernul a decis în luna ianuarie să amâne până la jumătatea anului introducerea în legislaţie a unei prevederi din noul Cod Civil, care le-ar permite asociaţiilor de consumatori şi Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor să ceară în instanţă anularea din toate contractele unei bănci a unor clauze considerate abuzive.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a F.M.I., care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea cunoscutei Ordonanţe 50, care obliga băncile să transparentizeze costurile creditelor. “În acest sens, am iniţiat un studiu de impact şi o consultare publică cu toate părţile relevante, pe tema legii procedurale de aplicare a Codului Civil, cu precădere privitor la prevederile legate de clauzele abuzive din contractele de împrumut, premergător adoptării acestei legi”, se mai spune în no