Privatizarea CFR Marfă, una dintre clauzele delicate stipulate în acordul statului român cu FMI, va continua, se pare, doar cu Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX au anunțat că se retrag.
Procedură controversată, un singur participant, ceilalți doi și-au retras ofertele și au anunțat că vor contesta licitația
“Am depus oferta de cumpărare pentru CFR Marfă”,
a declarat pentru jurnaliștii Mediafax omul de afaceri Gruia Stoica.
Asocierea româno-austriacă a anunţat în cursul zilei de ieri, miercuri, 19 iunie a.c., că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi că îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.
Americanii de la OmniTRAX au ieşit din cursă în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care nu au depus oferta preliminară şi neangajantă.
Compania americană a contestat procesul de privatizare şi a cerut reluarea procedurii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.
Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat ieri, miercuri, 19 iunie 2013, la ora 12:00, iar câştigãtorul acestei licitații, care a născut deja numeroase controverse, urmează să fie desemnat astăzi.
Sursa info: www.mediafax.ro
Sursa foto: www.finantistii.ro Articole similare: Adrian Sârbu – 1,8 milioane de dolari pe an pentru televiziune la standarde de calitate americane în România Analiză în termeni surprinzători la adresa premierului Ponta pentru Deutsche Welle: “Primul ministru se găseşte în plin proces de formulare şi reformulare personală” Președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim: “România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste