Impozitul pe veniturile agricole şi contribuţiile la Sănătate datorate de şase mii de ţărani au fost principalele subiecte ale întâlnirii de ieri la care au participat aproape o treime din primarii comunelor vrâncene şi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate. Finanţiştii vrânceni avertizează că, în ceea ce priveşte impozitul pe veniturile agricole, cei care nu depun declaraţia până la 25 iunie riscă o amendă cuprinsă între 50 şi 500 de lei. Referitor la scandalul contribuţiilor la Sănătate pe care Curtea de Conturi le-a descoperit după trei ani, primarii se pregătesc pentru contestarea deciziilor cu sumele de plată.
Primarii vrânceni s-au întâlnit, ieri, la sala de şedinţe a Consiliului Local Focşani cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţ. Este una dintre întâlnirile solicitate de conducerea Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), filiala Vrancea, pentru ca administraţiile locale să fie informate periodic despre noutăţile legislative care afectează comunităţile locale. Primarii vor să aibă întâlniri zonale şi cu şefii de post, unde să fie discutate probleme specifice fiecărei localităţi.
Subiectele principale ale întâlnirii de ieri au fost impozitul pe veniturile agricole şi agricultorii care au fost scoşi datori la Sănătate după 3-4 ani de la vânzarea produselor agricole. Reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Elena Cenuşă, a prezentat noutăţile la impozitarea veniturilor agricole, respectiv modificarea normelor şi a limitelor minime neimpozabile pentru anumite culturi sau număr de animale.
În cadrul discuţiilor s-a precizat că, în cazul proprietarilor care au dat în lucru terenul agricol, fără să încheie vreun contract de arendă, şi nici nu depun declaraţii la Finanţe, aceştia vor primi în anii următori notificări privind sumele datorate ca impozit, la care se adaugă