Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Departe de clarificare...

Publicat in Ziarul Ring, joi 20 iunie 2013 ·

S-au scris multe ştiri şi analize. Multe dintre ele, să fiu sincer, au fost cam pe lângă subiect... Altele au trezit interes şi s-au cristalizat ori măcar au stârnit curiozitatea.

Este săptămâna în care tumultul este foarte mare. Să vedem ce va ieşi la lumină. Cu toţii am aşteptat să vedem dacă finanţatorul Stelei va veni lângă echipă pentru trei luni de zile. Nu s-a întâmplat aşa şi nici nu putem comenta. Echipele care nu au fost licenţiate încă mai speră să rămână în prima liga. Alte cluburi, care au retrogradat din puncte de vedere sportiv, cred că eforturile lor financiare spre a fi licenţiate ar merita răsplătite prin menţinerea în liga naţională. Aceasta este situaţia la Liga Naţională. Mai jos, în ligile a doua şi a treia, incertitudinile mocnesc şi vor exploda în cel mai scurt timp. Va urma un sezon plin de complicaţii, nu zic şi incertitudini. Craiova se pare că va avea echipă în liga secundă. La FRF se va încerca obţinerea de clarificări în multe probleme ce sunt nuanţate, dar încă neclare. Cluburile aleargă în căutarea de disecţii. Vor să îşi contabilizeze loturile şi apoi se se gândesc cum să finanţeze activitatea. Peste toate aceste aspecte apare a fi dominantă soluţia care se va lua astăzi, şi probabil se va cunoaşte pe 24 iunie, în ceea ce priveşte situaţia Stelei în Champions League. De fapt, după această clarificare ce ne va domina analizele, vom putea aprecia şi ceea ce va fi să fie cu fotbalul românesc. Iată că sunt câteva chestiuni care duc lucrurile în mare încurcătură, totul fiind departe de a se clarifica.

S-au scris multe ştiri şi analize. Multe dintre ele, să fiu sincer, au fost cam pe lângă subiect... Altele au trezit interes şi s-au cristalizat ori măcar au stârnit curiozitatea.

Este săptămâna în care tumultul este foarte mare. Să vedem ce va ieşi la lumină. Cu toţii am aştep

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 17 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 59 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°