Elodia... Rădăcinile acestui subiect de presă par a fi pierdute în negura timpurilor, în preistoria presei de senzaţie din România. Aproape că nu mai ţin minte cine a fost "părintele" Elodiei. Dan Diaconescu, oare? Parcă el tot răsucea această temă, creând seriale fără sfârşit, în care intriga se tot umfla, cu fiecare zi, precum cozonacul pus la dospit... Au trecut ceva ani de-atunci.

Jurnaliştii au tot purtat-o pe sărmana femeie prin toate ziarele şi pe la toate televiziunile. Cioacă al ei a ajuns şi el vedetă naţională, concentrând spre sine fluvii de cerneală şi nesfârşiri de eter. Toate având drept catalizator curiozitatea bolnavă a românilor amatori de senzaţional.

Personal, nu am urmărit subiectul, dar m-am ciocnit de el involuntar. Nu ştiu nici acum ce anume s-a întâmplat (sau SE PRESUPUNE că s-a întâmplat) cu această Elodie. Din butonările nevinovate ale telecomenzii, am reţinut doar că femeia s-a făcut, la un moment dat, nevăzută şi că suspectul principal e purtătorul verighetei-pereche. Şi mai ţin minte că, acum câtva timp, Simona Gherghe dădea legătura undeva, pe un câmp deschis, unde cică ar fi fost îngropată sărmana făptură. Apoi am înţeles însă că trupul ei n-a fost găsit nici până astăzi, dar că tot ies la iveală informaţii surprinzătoare, care hrănesc apetitul curioşilor şi încasările presei de scandal. Bunăoară, nu mai ştiu unde (parcă tot aici, în "ring"), am citit că "Elodia a fost descoperită undeva, prin Centrul Vechi". Am răsuflat uşurată: epopeea Elodiei s-a terminat! Dar nu... Interiorul articolului cu titlu dibaci pomenea de un amărât de tablou al Elodiei, pe care un cârciumar excentric îl spânzurase pe pereţii localului său, din Centrul Vechi al Capitalei.

Imaginaţia jurnaliştilor pare a fi fără limite. Subiectul ocupă, în continuare, prima pagină a ziarelor, dovadă că "vinde". Deschid zi