Ministrul pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat, la Realitatea la Raport, că, imediat după desecretizarea contractului cu Bechtel, prefigurată pentru finalul săptămânii viitoare, premierul Ponta va cere Corpului de control efectuarea unei verificări pe această temă la CNADNR, vizaţi fiind şefii ministerului Transporturilor din perioada 2003-2012 si cei care au intervenit direct în semnarea sau schimbarea clauzelor din contractul încheiat cu firma Bechtel.
"Desecretizarea contractului cu Bechtel se face, nu e nicio problemă, doar că e un proces destul de laborios care trebuie să treacă pe la noi, la Ministerul Transporturilor, secretarul general al Guvernului, Ministerul Justiţiei (...) Abia ieri Ministerul de Justiţie şi-a spus opinia. Până la sfârşitul săptămânii viitoare, cel mai târziu va fi desecretizat printr-un ordin de ministru comun al nostru şi al minstrului Transporturilor. Imediat după desecretizare, la cererea lui Victor Ponta, va începe un control tematic al Corpului de control al premierului la CNADNR, având ca temă Bechtel. Va fi luată la puricat activitatea integrală legată de Bechtel, pentru a se afla cum a fost posibil ca după 10 ani de contract să avem 52 de km cu asemenea cheltuieli" a declarat Şova.
"Cei care au semnat documente prin care s-au prejudiciat interesele financiare ale statului român pot răspunde patrimonial, administrativ, penal", a avertizat social-democratul. El a arătat că, între septembrie 2011 şi decembrie 2012, numai pentru paza şantierului şi conservarea utilajelor, statul a plătit 44 milioane euro. "În 2013, cheltuielile pentru 12 luni, prinse in buget pentru acelaşi lucru erau 66 milioane euro. Noi am reuşit rezilierea pe jumatate din suma pe care o plăteam oricum ca să păzească cineva şantierul" a dezvăluit Şova. Ministrul a precizat însă că nu este vorba propriu-zis de o rezilie