Vechiul sistem de termoficare al municipiului Slatina „a ieşit” la suprafaţă, joi dimineaţă, după ce o groapă de dimensiuni considerabile s-a format pe carosabilul bulevardului Nicolae Titulescu, în zona supermarketului Kaufland. Reprezentanţii Companiei de Apă şi cei ai primăriei au încercuit zona şi fac pregătiri pentru asfaltare.
Şoferii care, joi dimineaţă, au circulat prin intersecţia de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Slatina, în zona supermarketului Kaufland, au fost îndrumaţi de autorităţi să ocolească un crater de dimensiuni considerabile care s-a format în carosabil. Aceştia riscau să rămână blocaţi cu roata autoturismului în deschizătura din asfalt. Potrivit reprezentanţilor primăriei Slatina, care au ajuns primii la faţa locului, groapa s-a format de la fostul sistem de termoficare a oraşului. Zona a fost încercuită cu balize şi urmează să fie acoperită cu balast şi, mai apoi, asfaltată.
„Nu sunt sigur, dar groapa se pare că a apărut pe vechea reţea de termoficare a oraşului. I-am anunţat şi pe cei de la Compania de Apă şi au fost aici şi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere. Vor veni cei de la Direcţia de Străzi şi vom proteja zona. Vom vedea, împreună cu cei de la CAO, ce măsuri vom lua ca situaţia să fie remediată, iar pericolul să fie îndepărtat”, a declarat Marian Puşcaşu, şeful Serviciului Administrarea Străzilor şi Iluminat Public din cadrul Primăriei Slatina.
Florea Raţă, directorul sediului secundar CAO Slatina, a declarat că sursa „defecţiunii” din asfalt va putea fi depistată abia după ce o suprafaţă mai largă va fi decopertată.
„Pe bulevardul Nicolae Titulescu, în zona Kaufland, probabil că în zona în care a fost, înainte, reţeaua de termoficare, s-a tasat terenul şi a rezultat un orificiu care poate oricând să producă accidente. Vom interveni în zonă prin adăugarea de balast. Bineînţele