Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii din toată ţara ameninţă cu GREVA GENERALĂ

Publicat in Ora de Iasi, joi 20 iunie 2013 ·

Medicii din întreaga ţară vor intra în grevă generală în următoarea perioadă, a anunţat preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, spune că medicii au ajuns la capătul răbdării şi că în următoarele săptămâni sunt aşteptate proteste colective în unităţile medicale din întreaga ţară.

Anunţul a fost făcut după o întrunire a Colegiului Medicilor ce a avut loc joi. Astărăstoae a explicat că medicii s-au săturat de promisiunile autorităţilor şi că vor fi mai multe tipuri de mişcări şi adunări prin care medicii şi cadrele medicale îşi vor prezenta doleanţele.

Protestele vor putea ajunge până la greve generale şi chiar o demisie în bloc a cadrelor medicale, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor. Calendarul protestelor va fi stabilit în următoarele două săptămâni, timp în care se va constitui o asociaţie care să reprezinte interesele celor din sistemul sanitar românesc.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Medicii din întreaga ţară vor intra în grevă generală în următoarea perioadă, a anunţat preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, spune că medicii au ajuns la capătul răbdării şi că în următoarele săptămâni sunt aşteptate proteste colective în unităţile medicale din întreaga ţară.

Anunţul a fost făcut după o întrunire a Colegiului Medicilor ce a avut loc joi. Astărăstoae a explicat că medicii s-au săturat de promisiunile autorităţilor şi că vor fi mai multe tipuri de mişcări şi adunări prin care medicii şi cadrele medicale îşi vor prezenta doleanţele.

Protestele vor putea ajunge până la greve generale şi chiar o demisie în bloc a cadrelor medicale, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor. Calendarul protestelor va fi stabilit în următoarele două săptămâni, timp în care se va constitui o asociaţ

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 44 minute
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 2 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 44 minute
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 2 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 3 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum 2 ore
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina

G4Media acum 59 minute
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, transmite Agerpres. Cutiile, şapte în total, au fost deschise

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 20 minute
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

13°
dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

11°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°